Mă uitam la Tudor cât de încântat era să stea cu funduleţul în baltă. Am vrut să-l ridic şi a ripostat vehement. Prin ochişorii lui, parcă am prins o fărâmă din copilăria mea. Acelaşi loc, aceeaşi baltă, dar în urmă cu aproape 30 de ani. O fetiţă la fel de veselă ca şi Tudor care nu cunoştea limite. Pe vremea când zburdam fericită prin locuri pe care acum le iubesc atât de mult şi în care îmi doresc să fie şi băieţelul meu, măcar la fel de fericit cum am fost eu acolo. O copilărie liberă, fără calculator şi Spiderman, cu Animal Planet trăit şi nu privit, cu bălţi în care să te poţi murdări şi băligi pe drum în care să-ţi afunzi picioarele şi să-ţi spui că ăsta sigur e noroc. Cu copaci numai buni de căţărat şi cu larmă de copii cu obrajii roşii...
O fărâmă de libertate şi de rai, cred că atât le mai putem oferi copiilor noştri într-o lume ...nici nu ştiu cum să o numesc...Vă las pe voi să-i găsiţi numele.
Eu sunt ocupată să-i fac băieţelului nostru un om de zăpadă, aşa cum erau în copilăria mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu