joi, 13 noiembrie 2008

Am fost la targ


Duminica a fost ultimul targ de anul acesta la Sercaia. Bineinteles ca nu am avut cum sa lipsesc chiar eu de acolo, mai ales ca sunt mare iubitor de animale si, de ce nu, chiar de kitsch-urile care se gasesc la tarabe.

miercuri, 5 noiembrie 2008

Am implinit 2 ani!

In sfarsit a venit si ziua mea!
Desi luni 27 octombrie implineam 2 ani, petrecerea a inceput vineri la gradinita, unde "Doamna Mamichi" m-a urcat pe un scaunel si mi-a cantat impreuna cu copiii, iar eu i-am rasplatit cu suc si prajiturele.



Emotiile mele au continuat sambata cand am avut petrecere cu copiii de la Sercaia si am suflat pentru prima oara in cele doua lumanari. A fost super pentru ca i-am avut alaturi pe prietenii mei de acolo Irina, Ionut, Didi, Alex si Patric.




Duminica a fost randul parintilor si nasilor sa sarbatoreasca. Pe mine nu m-au luat, desi era ziua mea, ei m-au lasat sa dorm la Sercaia si s-au distrat la restaurant in cinstea mea.
A venit insa in sfarsit adevarata mea zi de nastere, adica luni 27 octombrie cand am avut musafiri la noi acasa, adica toti bunicii, Madalina si nasii mei care bineinteles mi-au indeplinit dorinta si au adus-o pe Smaranda. Normal ca am avut si aici tort, dar de data asta nu mai fost egoist si am impartit atributiile cu Smaranda, altfel ce impresie si-ar fi facut despre mine?

Si uite-asa dintr-o distractie in alta am implinit 2 ani. E bine ca merg la gradinita in grupa mica, iar mami are program redus la serviciu si o aduce tati sa mai ia de la gradi, ne lasa acasa si uite asa am scapat deocamdata de ideea de bona cu care oricum eu nu eram de acord!